Un val de lumină incandescentă se stinge
Iar cerul se umple de fum. Nu îndură...
Gândul se-oprește, iar peste el ninge
Cu lacrimi înghețate de prea multă ură.

Așa... Chipul tău pălește, iar eu privesc
Depărtarea ce devine tot mai mare;
Orgoliul nu permite să spunem „te iubesc”
Și totul rămâne pierdut în uitare.

Dar durerea e prea grea pentru mine:
Ea mă trage-napoi, și nu pot lăsa
Uitarea să sugrume, sau timpul să aline
Sentimentele ce le-am avut cândva.

Și mă simt prizonieră în palat de cristal
Cu tavan de durere și dor pe podea,
O prințesă de gheță pe-un arzând piedestal
Lăcrimnd poveastea ce prea mult durea.