Uite, vezi cum răspândești venin?
Toate încolăcirile umede și alunecoase
Ale șerpilor ție ți le-nchin;
Limba lor cu-o ramură aspră
Și una albastra
Și lungul lor crâncen de oase
Sunt dulci catifele
Suav mângâiere
Sunt moarte feline
Puse alături de tine.
Ai ochi? Nu, sunt holbate hăuri
În care vocea-mi strigă aiurea,
Zbatându-se vena pe care securea
De sub limbă mi-a smuls-o.
Străbat duhori de leș de prin găuri,
Inspir și-mi dau seama:
Miroase a tine,
A inima pe care ți-ai scurs-o
Printre solzii aceia grei și vechi,
Prin timpanele putrede din urechi,
Prin carnea moleșită a buzelor,
Schimonosind descântece cretine.
Ce caută colții tăi scârboși
Pe osul fraged al țestei mele?
Crezi că lăsându-mi deschise sechele
Și-orbitele dornice de ochii ce-s scoși
Ai putea să mă faci să ajung
Târâtoare, solz la solz
Cu stârvul tău lung
Și incisivii tăi băloși?
Te-ai încolăcit strâns în jurul
Stâlpului meu piotic,
Nu tremur sub sărutul tău despotic;
Simt desprinzându-se durul,
Cuprinzător și iute canal de otravă;
Mi-am pregătit trupul ofrandă
Zeului tău de poftă scârnavă.
Hai, ia-mi fărâma de sevă din măduvă,
Ia-mi clocotul sângelui
Și cântecul dulcelui
Urlet de moarte
Și fă un amalgam din toate.
Și voi veni fără regret
Mergând fără picioare-n pas încet.