Adună maica sfântă o lacrimă-n broboadă,
La ceasul dimineții așteaptă pe cel dus,
Nu-i nimeni în ogradă, durerea să i-o vadă.
Nesomn îi este noaptea, tăcerea dor nespus.

Adună maica sfântă o lacrimă-n maramă,
La Mărășești sub glie îi doarme cel plecat.
Sărut pe fir de iarbă,cu capul lângă armă,
Cu tâmpla sângerândă și brațul sfârtecat.

Cu inima străpunsă pășește către poartă,
Șuvoi de oameni cântă pe ulițe în sat,
În ie e măicuța și fulgii o dezmiardă.
În firul de la tâmplă, crini albi s-au adunat.

Și cântă cor de îngeri în turla mănăstirii
Cu ziduri înnegrite,ascunsă după deal,
Bat clopote doinind în ceasul mântuirii,
Când țara se-ntregește cu scumpul ei Ardeal.

Măicuța-ncet pășește ca să-și adaste dorul,
Pe drumul mănăstirii o rugă murmurând,
Cu inima-nflorită, sărută Tricolorul,
În ziua reîntregirii, în zare fluturând.