nu vreau să mai fiu
strivită între limite,
comandată de destin,
continuu renegată
de propriul sine războinic,
rebela mea fugară,
într-un veșnic doliu,
pășind dintr-o moarte
într-altă ‘neviață’,
ca și timpul,
la întâlnirea
cu-a sa punte
de mormânt,
atunci când lumina
pătrunde adânc,
pătimaș și extatic,
pântecul întunericului.

nu mai vreau să fiu
umbra-mi mișcată
de vibrațiile sufletului
în timp ce mintea
îmi aleargă,
ca o nebună,
printre sensuri,
în căutarea înghețată,
a scopului pierdut.

în timp ce eu,
(Dumnezeu știe care...
care dintre ele ?
care dintre noi ?)
nu mai vreau să fiu
o amară călătorie
printre clipe –
schimbarea (la față și timp).

mi-au fost omorâte
toate surorile trecutului,
în timp ce eu,
a lor asasină,
trăiesc în închisoarea
de lut, a unui trup
ce nu mă mai încape –
claustrare.