De sub ramură de salcâm înflorit
amețit în sudoarea frunții regândite
am ales firul de păpădie
ce leagă trecutul de trecut
de viitorul de viitor,
ce așterne cărări nebătute peste somnul ipocriziei, peste gândul redorit,
milimetru de cinste în supralumina adevărului cel ce supără,
întotdeauna supără,
ca să-ți ofer clipa din afara clipei,
momentul în care pot să-ți vorbesc
fără să mă auzi.

Să mă spovedesc într-o mare de șoapte,
într-un gând negândit,
sau mai bine într-un vis inegal,
în care eu mă văd prin tine, tu te vezi prin ochii mei,
și noi doi avem ceva de spus de dincolo de frică,
de dincolo de adevăr sau de ne-adevăr,
vis inegal de ochi rătăcind pe sub pleoapa veșnic nemișcată,
sau poate mai bine vis nevisat,
când noi doi ne vedem prin noi înșine,
dincolo de miez, dincolo de acum,
dincoace de niciodată.

Sudoare din căldura inimilor noastre,
puls defazat,
sincronicitate în clipa din afara clipei,
pentru că prezentul nu are loc între noi,
iubirea nu-și are curajul rostirii,
și lacrima mi se oglindește în ochiul tău,
regăsind pentru o idee privirea ta șăgalnică,
de mierea dorinței amețit,
doar o părere acum,
miere de salcâm negânditor,
indiferent și singur.