in oglinda se ascunde
omul care stie tot,
in fata oglinzii e mereu o femeie
cu trusa de machiaj
si cu-n rasuflu mort.

in toamna ce-o sa vina
ma voi ascunde-adanc,
sa nu ma mai gaseasca iubita mea,
ca sa nu ma vada in fata
oglinzii aceleia, cum stau si plang.

cata liniste in jurul meu
cand ea e plecata departe!
atata liniste ca nici nu imi place
sa mai fiu singur si mi-as dori
sa musc cate putin din moarte.

amara-i lumina acelei oglinzi
la care ma inchin cand plang,
ca si coaja verde a unei nuci cazute
pe care o vad pe caldaram
si intind mana si vreau sa o strang..

de ce scrisorile sunt triste
si toti in jur ma necajesc?
de ce? de ce nu sunt lasat in pace,
prin scrisul meu, asa cum e,
sa pot sa-ti spun ca te iubesc?