- se dedică tuturor demnitarilor, brav
căzuți la datorie în accidentele de vânătoare -

Au ieșit miniștrii cu pușca prin țară,
Ne zâmbesc duios, din mașini cu girofar,
Pe drumul înspre pădurea pe care o pradă iară
Sirenele gonesc poporul pe trotuar.

Se duc miniștrii în cârd la vânătoare
Să-mpuște căprioare, lupi, mistreți și urși,
Plăcerea demnitarilor e aceea să omoare
Și pentru asta plătește țara cele mai scumpe puști.

Cei mici, la școală, plâng pe „Moartea căprioarei”.
Miniștrii noștri, mari, râd bucuroși
Când cad sălbăticiunile pradă teroarei
Vânătorilor nației, cumplit de zeloși.

Aleargă ursul vânjos, hăituit de miniștrii,
Cade cu botul însângerat și colțos,
I-aplaudă cu zel hăitașii, (pupincuriștii),
Când țara – pardon, blana – o belesc de pe os.

Moare cerbul carpatin, fala pădurii,
Miniștrii mai trag ca-n febră în el,
Stăpânii cei mari nu-s decât sclavii urii,
N-au gloanțe, ci inimi de plumb și oțel.

Cad lupii și mistreții sub focuri de armă,
Din jeep-uri aleșii vânează în noapte,
Sunt răscolite pădurile, liniștea arde,
În urma lor rămâne doar jale și moarte.

Vânează miniștrii, împușcând de zor,
Pădurea e deasă și le-ascunde păcatul,
Zâmbește subțire premierul, cel dintâi vânător,
Când gonacii i-aduc în cătare vânatul.

Vânează primul-ministru, suprem vânător,
Și miniștrii, cu toții, în urmă-i omoară,
Criminalii conduc îndobitocitul popor
De nu se mai știe cine-i om, cine-i fiară.

Omoară miniștrii, omoară...