Te iubesc- sunt un copil oprit din plâns
Și Te urăsc- sunt vântul cel nestăvilit
Zdrobindu-se de stânci!
Doamne, mi-ai dăruit lumina și veninul,
Căci pot zâmbi:
Sunt marea necuprinsă strălucind în soare
Și mă înăbuș:
Eu sunt lumina cerului întemnițată-n mare.
De ce mă-nchizi în trupul meu meschin,
Când de-aș putea l-aș rupe în bucăți?
Mă sting: sunt un grăunte de nisip
Dar nu e chip să mă cuprind cu gândul omenesc-
De ce mă pedepsești ca orice-aș fi
Tot om să mă numesc?
Sunt vântul cel nestăvilit
Zdrobindu-se de stânci!
Sunt Goliat înfrânt și umilit
...Și Te iubesc.