Sfârșit fără început



Fără de rost sunt toate-n lume,
Și fericirea-i malul ce îți pare
Că îl zărești din depărtări străine,
Când mâni corabia spre zări rătăcitoare;


Ajuns acolo, valurile mării
Râd bolnave de visarea ta,
Și uite-așa dai zilele uitării
Și se scufundă într-o zi corabia.


Nu ți-am cerut stimată domnișoară,
Un loc pe malul tău în veci,
Nici fructul fraged ce-l păstrară
Livezile de pe poteci…


O seară numai, am visat,
Când, după ce te voi trezi, tăcut,
Să nu te-așezi căscând în pat
Ci să mă-ntâmpini cu-n sărut.


Normal, visarea-mi fericită a murit,
Dar știi tu ce mă doare azi mai mult?
Când toate începuturile au sfârșit,
Sfârșitul nostru-i fără început.