Clipind în șapte anotimpuri, de șapte ori,
Ochiul meu în albastru visează câmpii elizee
să-ți acopere spatele dezvelit de culori
și să te-mbrace în pleoape, femeie…

tâmplele tale lansează-n spirală
fluturi de taină cu aripi grele, scuturi,
pe care răsuflarea mea egală
se-adoarme să-ți picteze așternuturi…

rădăcini, pe retine avem iasomie,
ne adulmecă licurici în surdină,
ne flamând-a cunoaște de mie și tie
ne e noapte-n culori ce ne-mbină

iertați zei rugăciune:
"Să nu fie Lumină!"