domnule Rameau, culorile toamnei v-au ruginit epoletii,
vad cum proptiti balustrada corabiei cu timplele, cu
umerii plini de alge, aveti gust de moarte in buze si
cocosul diminetii in urechi domnule capitan, sunetul sfasiat de seva vie care parseste corabia, auziti oare țaraitul grierilor goniti de zanaticele ploi care aduc nefericiri inainte de naufragiu ? ma dor porii domnule locotenent. adulmecati-mi ranile, fricile inmugurite in acest anotimp de umbre umede, nemaitraite fioruri hulpave, degete crispate frenetic pe ancore, pe vele, pe portretele infantelor din salonul scufundat in ape tulburi, pipaiti oare sanii lor ce mimau perverse pasiuni ?
degeaba incercati sa stergeti viciile din privirile tablourilor oare nu se simte parfumul dantelei imbibate cu arsenic?
i-auzi cum respirati acum greu domnule colonel, tresarind din pleoape noptile nedormite, frintele visuri din zori, cita roua limpede sa culegi din corsetele brodate cu nesfirsita deznadejde generale, acum e seara, noapte, iarna, traiti despartirea care va
strabate, razvrateala, ultimele gelozii, fricile,
intrigile, comploturile, mirosuri neintilnite, gusturi negustate, doar ecoul cizmelor infundate in covoarele spaniole din iatacul sotiei inselate mai faceti citiva pasi, clatinati puntea putreda domnule amiral, lepadati mantaua de maresal, tigara aproape stinsa,
portretul sotiei in rochia alba de nunta virgina,
uitati numele porturilor, iroseala orelor lungi de dupa moarte, spre a putea pasi impacat, cu fruntea ridicata prin livezile cu pomi inalti, prin oaze verzi scaldate de ape limpezi la venirea serilor senine
ca prin soaptele unui neterminat cintec de leagan...