Sunt prizonier în nimic și nu pot ieși.Încerc mereu să caut răspunsuri la întrebări care îmi vin în minte..și culmea , nu-mi vine nici una. Sunt blocat aici și nu gasesc ieșirea..nu mai am nici timpul , nici rabdarea , nici puterea necesară de a mă mișca.Sunt un cadavru care din întâmplare e viu. Fac aceleași gesturi în fiecare zi , văd aceleași lucruri în fiecare zi , mă gândesc la aceleași lucruri în fiecare zi... Deja nu-mi mai doresc viața pentru că viața este întunericul în care stau zi de zi , mirosul permanent de cadavre , mulțimea infinită de insecte pe care le simt pe tot corpul , mișunând , adulmecând , mirosindu-mi corpul si îndestulându-se din carnea mea. Deja nu mă mai opun...oricum ar fi inutil.. sunt un cadavru si v-a trebui să mă obișnuiesc cu gândul ca voi fi vânat și apoi imparțit după regulile unor biete insecte dominate numai de lăcomie.. Nu mă lasă să scriu.. îmi iau pixu din mână..vor să se joace cu mine înainte de a se întâmpla inevitabilul care poate nu o să se mai întample..totul e imprevizibil..Stau nemișcat , elipit de perete , privindu-le , văzându-le ochii cum strălucesc în întuneric și auzindu-le dinții cum se inchid si se deschid , vrând parcă să cuprindă lumea între ei.Le simt cum se urcă pe spate , încet , dându-mi fiori..Le vad cum se uită imprejur inainte de a ajunge la mine , fac un semn cu capul , asemănător cu o chemare , și apoi cum , cu piciorușele lor ca de ceapă urcă pe mine , gentil , nevrând parcă să mă deranjeze din somnul meu veșnic.Le mulțumesc pentru asta și chiar le consider prietenele mele..colege de suferință..Vreau moartea cu ardoarea unui murinbund care , chinuit de gândul că va muri peste câteva ore , în cele mai grele chinuri , nu reușește să ajungă la cuțitul care îi va cânta veșnica pomenire.