Fata din livadă privea la sâmbure. Venise tiptil și parcă intrase pe fereastră. Sau pe ușă? Oricum, știu sigur că ambele erau închise. Nu așteptam pe nimeni. Probabil acum îți faci tot felul de gânduri, mi-a spus.

Mușca dintr-o piersică, atentă, și nu-i puteam prinde privirea. Cosașul abia plecase, iar livada era din nou rânduită. Petuniile ei colorate se pregăteau de înserare. Asta o știai după greieri și după adierea aceea aproape imperceptibilă din amurg. Sau poate era adierea eșarfei?