De la un punct ai impresia că nu te mai citește cine trebuie, nici în ochi, inimă sau versuri. De la un punct ai impresia că nu mai știi să te scarpini ca pe vremuri, pentru că te afli într-o paradigmă de mâncărime diferită. La ce îți mai este utilă o mână, dacă le poți folosi pe ambele în același scop: eliminarea păduchilor? Auzisem că în timpuri expirate existau anumite regine păduchioase, care nu puteau să trăiască liniștite fără niște unghii foarte lungi cu care își zgândăreau microorganismele de sub podoabele capilare. Așa suntem și noi, maimuțele p(r)ostmoderne. Nimeni nu ne cunoaște, dar avem impresia că fotosinteza sinelui se realizează independent de noi. Cum este posibil acest proces dacă celorlalți creierul le flutură impasibil în ceea ce privește sinele nostru? Există Sine? Eu cred că sinele-i o mâncărime și m-am săturat să mă scarpin!