Ică L. și Ică P. sunt doi polemiști redutabili, care-și mai dau din când în când mâna atunci când vremurile o cer. Amândoi au însă un dușman comun: pe stângaciul la care se manifestă atracția spre dreapta. Trebuie să precizez, mai întâi, că și Ică L., poreclit LirIcă, și Ică P., cu un supranume la fel de interesant, ProzaIcă, nu sunt stângaci, poate numai prin modul cum îmbină piesele de domino ale poemului. Autori de succes, sunt bine primiți în societate și adorați de fanii și fanele care îi agasează mereu cerând autografe.
Odată, cei doi cu încercat să scrie împreună un poem, la două mâini, cum se spune (mâini drepte, desigur), și-a rezultat o adevărată opera de avangardă, cum le stă bine unor autori onești, "boieriți" între timp. Dar, la sfârșit, s-au certat pe drepturile de autor. Ică L. spunea că el ar avea dreptul la un procent mai mare, întrucât textul a fost încadrat la poezie. Ică P., dimpotrivă, spunea că a fost dus cu zăhărelul de LirIcă, atunci când i-a spus că va avea mai mult succes încadrându-l la poezie, deși el e convins că e proză pură, chiar așa s-a pronunțat și un expert în critica douămiistă. În fine, s-a declanșat o bătaie în regulă, oasele poemului zburau, rând pe rând, din capul unuia în al celuilalt, până s-a ajuns la destrămarea operei.
La înmormântarea poemului, cei doi erau deja împăcați, prieteni la cataramă, și jeleau împreună cu babele șansa pierdută de a intra în istoria literaturii.

Nota autorului:
Cred că vor urma și câteva dintre textele celor doi, atât în versuri, cât și în proză, sau, mai știi, poate că le va da Dumnezeu mintea cea de pe urmă a românului și vor scrie în noul stil: proezie.