Ningea...Peste tot,pur si simplu,ALB!
Copilul acela parea a se bucura de ceva ireal,de o minune...Si pentru ca in viata mea minunile au fost prea rare,am indraznit a-l intreba:
"Iti place cum ninge?!"
"Da!"- mi-a raspuns pustiul scurt si la obiect.
A doua zi...ningea;am revazut pustiul la fel de fascinat de dansul acela alb..
In urmatoarele zile a mai tot nins...Intr-una din acele zile,m-am reintalnit cu acel copil...Trist!
"Ce ai?Nu-ti mai place cum ninge?!"
S-a uitat la mine,cumva,mirat si a scuturat,puternic,negativ din cap(chiar am vazut ca o raza de lumina s-a prins de peoapa sa)
"Ce s-a intamplat?De ce esti trist?!"
"Asa!" - a dat sa plece dar s-a intors,m-a luat de mana si uitandu-se in ochii mei mi-a spus:"Cred ca ingerii,in curand,nu vor mai avea aripi..."
"Care ingeri,ce aripi?!"
"Sti - a inceput el ca un mosnegut sfatos - bunica mi-a povestit ca atunci cand ninge se joaca ingerii intre ei.Si cand se harjonesc li se lovesc aripile si puf si pene,din ele, cad pe pamant..."
"Pai...si-atunci de ce esti trist?"
"Nu vezi si tu?!Ninge prea tare si de prea de mult...Am intrebat-o pe mama,ca bunica nu mai e,si mi-a spus ca ingerii-s nebuni."
"Si tu ce crezi?"
"Eu... - si-a dus un deget la tampla,a inchis un ochi si cu celalalt
s-a uitat la cer - eu cred ca,pe undeva,mama are dreptate...Ca si oamenii,uneori,din joaca,ingerii pana la urma s-au luat la bataie si acum isi rup aripile..."
Am vrut sa-i spun ca nu este asa,ca mama lui,ca el s-au inselat dar..nu am putut(mi-a fost teama sa nu-l mint).Se uita la mine parca sperand sa-l contrazic,sa-i spun ca se inseala...L-am sarutat pe mica lacrima-nghetata si...am plecat.
...De atunci,in fiecare iarna,cand ninge prea multe zile-n sir, fara sa vreau ma intreb:"Oare ce fac ingerii?! ...oare inca se joaca sau oare s-au luat la bataie?...Oare mai au aripi?!"