Străzile au devenit un fel de polițe
pentru congelator. Pielea a început
să prindă o crustă, a început să amorțească,
să doară. Aș fi putut crede că nu îmi mai
aparține. Am intrat într-un autobus
ca într-o mănușă de oameni cu pielea fierbinte,
carnea lor caldă lipită de a mea îmi aducea
fericire. Orice pas pe care îl făceam era animat
de o anumită dorință. Rămășițele vieții mele,
regretele toate, pe care nu le-am primit
în țesuturile subconștientului, mi s-au adăpostit
involuntar în măduva oaselor și au început
să mă devoreze din interior.
Rutina cotidianului este o fereastră spartă
într-un ianuarie friguros. Literatura
ar fi o salvare, dar literatura de azi
nu își adeverește valoarea. Scriitura mea,
a ta, a tuturor celor care o fac, aduce
declinul cuvîntului.