La fel cum râma sta in pamant, asa stau eu, intinsa pe patul meu, cu toate gandurile rastignite.Astept sa invie peste trei zile.Aud o voce.Nu stiu a cui e, sa fie a mea, sa fie a râmei, sa fie a ta...nu stiu, nu vreau sa stiu.E o voce puternica de barbat si cand rade e de femeie...acum suspina, suspina ca un copil.Ascult:
Uita-te la râma, uita-te cat de multumita e , si tu ce faci...nu vrei sa intreci nici macar o râma?Nu vrei sa fi si tu multumita?
De unde stie Vocea ca râma e multumita?Ce stie râma?Are râma constiinta?Râma nici macar nu stie ca e râma.Eu, in schimb, STIU.Stiu cine sunt, stiu ce am fost, stiu ca nu mai stiu nimic si nu mai am putere sa stiu.
Uita-te la râma cum inainteaza.Nu-i pasa de nimic, merge inainte.
Normal ca nu-i pasa, nici macar nu stie ca merge spre nicaieri...sau ca se rataceste in cerc.
Uita-te, te intrece o râma.Ai ramas in urma.De ce?Poate vrei sa fii râmă?
Nu vreau sa fiu râmă, vreau doar sa fiu.Vocea asta chiar nu intelege?!
Vreau sa stiu, sa pot stii!
-Voce, intelegi?!
-....
-Voce, nu raspunzi?
Tacere.
Vocea nu raspunde, a disparut? Am ramas singura, aici, pe patul meu, cu toate gandurile rastignite.Astept sa invie peste trei zile.