E noapte afară și luna e plină…
E stins focu-n vatră, nu-i nici o suflare,
Pustiu e întinsul și-o tristă chemare
suspină!

E-o noapte adâncă, trecută-n nefire…
E mut universul și surdă tăcerea,
E sufletu-n ceață și crudă durerea
din vine!

E noaptea eternă, e noaptea cea moartă…
Și inima-i piatră și piatra e-n vine,
Iar cruda durere și trista chemare, spre sine
te poartă!

Te cheamă, te-ndeamnă… e tot mai aproape
Abisul. În ochi îl privești, în loc te țintește
Și ghiara și-o-ntinde de parcă dorește
adânc să te-ngroape!