Era o zi de-un galben auriu,
C-un cer albastru-amarui,
Se zugraveau copacii intr-un verde viu
Si florile zambeau cele dintai.

Mergeam pe drumul meu batatorit
Cantand, sarind intr-un picior,
Priveam-nainte c-un zambet fericit
Si ochii de sclipiri mi-erau izvor.

Eram inconjurata de picaturi de ploaie
Care cadeau, dar nu ma atingeau.
Doar curcubeul, cu-a lui lumina binevoitoare
Imi oferea culori. Cu totul ma invaluiau.

Si dintr-o data simt o forta
Care ma impinge ca sa cad,
Sa ma lovesc de solul negru,
Sa-ncerc sa scap, dar in zadar.

Ma zbat sa ma ridic inapoi
Dar ma obliga, strans ma tine.
Pamantul se preschimba in noroi,
Iar eu simt frigul cum lent intra in mine.

Incerc mereu sa-mi ridic ochii spre inalt,
O clipa sa mai vad lumina,
Dar ea ma tintuieste locului si-mi spune:
"N-ai cum sa ma invingi, n-avea tu grija!"

Ce crud si ironic ma priveste...
Orice miscare-ncerc sa fac
Ea tot mai mult, mai tare ma striveste
Si eu nu vreau, dar trebuie sa tac.

Cumva o sa scap de jugul asta
Caci ma mistuie si ma omoara!
Mi-e dor de cant si lui de mine,
Mi-e dor de linistea padurii dintr-o seara.

Rabdare trebuie sa am
Pentru ca forta sigur o s-o inving!
Ii las doar timp sa uite
Si-apoi o sa ma ridic zambind.

Mai trece-o vreme-n care inot
Prin noroiul ce frig imi tine,
Dar reusesc sa scap de jos
Si ma ridic sa trec prin lume.

Pe-acelasi drum batatorit
Imi plimb alene pasii
Si tot mai cant si sar intr-un picior
Dar zambetul meu cat e de fericit?

Tot nu m-atinge ploaia
Ce rece-a fost mereu.
Natura doar mi-aduce alinarea
Si ma-ntelege, mi-e alaturi cand mi-e greu.

Acum simt dinainte forta rea
Si n-o mai las sa ma doboare.
Pasesc atent, pentru ca-n fata mea
Se-ntinde noroiul gata sa ma inconjoare.

Acum doar vantul ma insoteste
Pe drumul meu batatorit.
Mi-alunga febra si-mi sopteste:
"Atinge, nu-i doar de privit!"