De un alb ca pana corbului,
Și-un albastru ca pământul
E albastrul cerului,
Celui ce mănâncă grâul.

E aici, dar nu-i nici unde,
Acum stă, dar parcă fuge
Mie-mi cântă, ție-ți spune
Minciuni multe, minciuni bune.

Ar pleca, dar nu îl lasă
Stă,...poate pică în plasă,
Lumii să îl dezvelim
Apoi toți încet fugim.

Acasă...spre casă.