Nu sunt cuvinte sa-ti pot marturisi, ce simt in fiecare seara,
Cand umbrele, chipu-ti cuprind si-n intuneric alb te-mbraca,
Misterele devin stapane pe-ntregul necuprins ce ma-nconjoara,
Facand lumina de prin stele, sa para cu-o lucire mai saraca.

Neputincios ma simt cand fara tine, urc trepte dincolo de gand,
Dorind sa intru-n amintiri, sa-ti pot aduce visul inapoi,
Si langa suflet mai aud, duios, aceleasi soapte frematand,
Cum se-ntampla cand rasaritul, inlatura tacerea dintre noi.

Acum, ca si atunci, sunt un strain rebel sub stele cazatoare,
Ce doar isi aminteste, cat de frumoasa-ai fost in serile tarzii,
Si-mi este dor sa iti ofer, intreaga lume-ascunsa intr-o floare,
Lasand sa para visul o minune, in cautarea altor galaxii.