Eu sunt frumosul cu pretenții rare,
Uitat într-o oglindă din trecut,
Și dacă treci cumva, din întâmplare,
Pe sticla rece, lasă-mi un sărut.

Așează-mi cu privirea părul despletit,
Și trage-mi sufletul cât mai aproape,
O lacrimă-ntr-un ciob mi s-a rănit,
Când clipa a dorit în umbre să mă-ngroape.

Poți să-mi oferi și-o strângere de mână,
Când buzele-mi vorbesc la nesfârșit,
Și dincolo de lume, pune-mi o cunună,
Să-ți fie visul fercit, că m-ai găsit.

Poți să ma-aduni din gesturi, câteodată,
În mii de cioburi, să mă spargi, de vrei,
Sub tâmpla ta, minunea de-altădată,
Se va-ntregi, în flori de ghiocei.

Eu sunt frumosul cu pretenții rare,
Ce plânge-n curcubeu lăsat de ploi,
Când toate sunt doar semne de mirare,
Și crește iarba verde între noi.