Mi s-a imbolnavit iubirea, de-o gelozie nefireasca,
Ma dor pana la lacrimi rani si taceri deopotriva,
Nu imi explic cat va dura, cat va mai fi sa creasca,
Si cum se vindeca un suflet, cand viata este relativa.

Privesc aceiasi ochi,acelasi trup cu drag imbratisez,
Si totu-mi pare un miracol, pe care nu vreau sa-l impart,
Cararea lacrimilor mele,pe-obrajii ei vreau s-o urmez,
Sa leg o vesnicie de-alta cu visele ce se despart.

Sunt framantat de ganduri negre si fac acuze fara rost,
Desi-i port sanii ei in palma,desi-i las parul despletit,
Aproape nu-mi aduc aminte, de nopti frumoase care-au fost,
Martor ca-n fiecare clipa, doar in sarut ne-am ratacit.