când ai sufletul unui pui de pisică abandonat
lumea ți se pare o pungă de plastic strânsă
de mâna morții
te zbați în ea fiecare suiș se lasă cu găuri
sau cu alunecări disperate
o iei de la capăt
oricare ar fi acela
nimicul este rotund
ca și pământul în care
ne întoarcem

dinăuntru pendularea spre exterior este o zdruncinătură
solid întunericul de care te lovești
te cățeri închipuindu-ți un munte golaș
odată ajuns în vârf îți pătrunde în vene
fior de gheață
singurătatea

privind în jos oamenii se arată
capcane
numai cu incisivi

tremuri sub folia aparent protectoare
între tine și exasperarea ei
mai este doar un cerc vicios
de bule

sufocant

(12 dec. 2010)