El nu era. Eram doar noi, unul acum și separați peste o oră.
Gâtul îți mirosea a mine... de cărbuni. Sudoare, greață și un pic de negru.
Mi-au trebuit mici veșnicii ca să-mi spăl mirosul. Acum că a trecut, sub pernă am cărbuni.
Îți era frică de trecut?! Trecută îți este acum frica.

Cafeaua îmi vindecă boala ușor senină și un pic senilă. Râde singură puțin și apoi tace.
Nume care se repetă obsesiv și oameni îmbrăcați în alb pe marginea prăpastiei.
Igor, Sasha și din când în când și câte-un Alex. Pe al tău nu mi-l amintesc.
Începea cu roua care picura ușor pe iriși și se termina cu un strop de bleumarin.

Curaj! Respiră! Te bucuri? N-ai de ce...
Știu acum, dar am să uit din nou îndată, Arthyom, dragul meu!
Miroși a mine. Îmi miroseam mâna după plecarea ta, dar mirosul s-a spălat de zile bune.
Sărută-mi mâna până la cot, suflă-mi pe ea sudoarea ta și nu mă mai atinge. Las-o să respire.

Sunt trei zile de atunci. Mâna s-a lipit de nas ca o rană vindecată.
Taie-mi mâna, separă-mă de trup și dă-mă cu parfum de iele.
El, de la-nceput, crede că-s nebună și-mi tratează furia cu mult fum.
Îl înghit și țigara o păstrez. Arthyom fumează pe ascuns.