Ti-am iubit sufletul trist, cu sufletul meu,
Si ochii, si parul, si gandurile ti-am iubit,
Am stiut ce se-ntampla-n privirile tale mereu,
Si ti-am sarutat nelinistea, chip ravasit.

Ai fost oglinda sufletului meu in fiecare zi,
Visurile mele, in tamplele tale au radacini,
Pierduta carare-ntre ganduri ce n-o pot gasi
Spre templul ochilor tai, sinceri si senini.

Tu m-ai invatat sa-mi fie dor de singuratate,
Oamenii te urasc dureros de mult fara voia lor,
Si te-am pretuit suflete, in necunoscuta cetate,
Unde speram, sa gasim cuvintelor un alt viitor.

In palmele mele gasesc azi, forma trupului tau,
Cioplita-n tot atatea gesturi, care te-au vrut
Sa le fii departare intre bine si parere de rau,
Sa le fii mugur, aninand pe ramura unui sarut.