Mă iartă, Doamne, am trăit destul,
De-o veșnicie și ceva încoace
Sunt peregrin și oamenii de mul
Vin și se duc să-și doarmă somnu-n pace,

Nici binele făcut nu pot s-adun,
Nici răul să îl duc la judecată
Singurătăți pustii ca Ben-Ardun
Le strâng pe umeri sau le spulber, roată.

Prieteni și copii îmi mor pe rând,
Întreagă viața mea e o spirală,
Chiar dacă râd în mine-aud plângând
Chemarea firii-n moartea siderală.

De-atâtea dimineți azi sunt sătul
Te rog, Mărite, întru veșnicie,
Mă iartă, Doamne, am trăit destul!
Dă-mi clipa mea de somn, în veșnicie.