Din ochii tăi, infinit de lalele,
petale albe sufletul îmi cerne,
îmi ninge, ninge.
Și peste tot, peste toate, cu ele,
ca o lumină, iubirea se așterne,
mă apasă, mă învinge.

Îngerii îmi zboară mult prea sus
și nu știu de le mai ajunge
strâmbetul acesta ordinar și intrus
al cuvintelor noastre, libelule nătânge.

Le zbor, le tem, ți le tac
cu buze înflorite-ntr-un sărut.
Să mă aștepți diseară în flori de liliac,
unde veșnic primăvara o ia de la început.