în port au mai rămas câteva bărci
pescarii ies din ce în ce mai rar după hrană
pieptul satului adăpostește din ce în ce mai puține respirații
în capul mesei stă tatăl ca o turlă de biserică
ce așteaptă razele dimineții
mama ridică farfuriile neatinse
zmeul nu a mai fost înălțat de ani buni
linia orizontului e o lamă de cuțit
care ucide liniștea nopții

cel mai întunecat peron este acela unde părinții
își așteaptă copiii
care nu mai vin