Mă pierd în neliniștea mea,
Ca într-o mare în furtună,
Cu valuri disperate, schimbătoare,
Ce zbate inima la întâmplare,
Și-nfometat de tine se răzbună.

Sunt ca o fântână răcoroasă,
Cu apa plină de săruturi dulci,
Ce nimeni nu mai bea demult,
Ne-mai putând pe nimeni să ascult,
Sunt mănăstire tristă, fără cruci.

Tot ce doresc, privind spre cerul tău,
E să devin un nor, să te străbat,
Să-ncerc să mă dorești în lumea ta,
Înduioșată de durerea mea,
Tu, fata mea, să mă dorești bărbat.