Te naști plângând, în suferință,
Și crești în dragostea cea calmă,
Dintr-un copil născut să dea iubire,
Ce s-a hrănit cu laptele de mamă,
Să poată visului să dea mărire.

Câtă putere poate să aibă o clipă,
Cum poate-o veșnicie s-o cuprindă,
De o iubire-n ură să preschimbe,
Lumina s-o transforme-n umbră
Și paradisu-n iad să îl scufunde.

Te pierzi de ancora iubirii
De care sufletul încearcă să se țină,
Și valurile ce te zbat te-nchină,
Căci mâna ei nu o mai simți în mână,
Simți gustul lacrimei pe ghilotină.

De frică, cu mâna tu te aperi,
De vânătăi ce dor e plină,
Când soarele și luna, chiar și soarta
Lovesc și-ncearcă viața să-ți supună,
Căci singura ta vină este moartea.