Sunt mândru că-s român
Când, ascultând în șoaptă o baladă
Ce c-o vioară-o cântă un muzician,
Cad notele , ca fulgii de zăpadă,
Topinde-se, mi-au spus că-i Ciprian.

Sunt mândru că-s român
Când cerul îmi șoptește-n vers,
Unde Luceafărul năștea.
Și raza lui nu s-a mai stins
În gândul tău, când cobora.

Am fost mândru de copil,
Din arbore când culegeam
Câte un basm de Creangă,
Cu laptele de mamă-l beam,
Ca frica să mi-o șteargă.

Și mândru mai sunt și acum,
Că-l mai aud pe Dumnezeu,
Și supărarea de i-o spun,
Mă iartă, știind că-mi este greu,
La El mă-nchin, că sunt român.

Și mai sunt mândru uneori,
Când dulcele parfum de fân,
Îl simt în riduri de bătrân,
Și-i dau un ban, că sunt român,
-Mă ierți că-i singurul, îi spun,
Dar sunt român.