Eu nu te văd, doar vântul te jelește,
Purtându-mi a ta lacrimă pe-o frunză,
Ridică genunchiul, pământu-adâncește,
Cu mâna-ntinsă, Rătăcito, fă-mă călăuză.

Simt unghiile pătrunse-n mâini, neputuncioase,
Și buzele, de dinții mei însângerate, cum mă dor,
Cu tine caut bâjbâind, speranțele fricoase,
Îți voi purta eu crucea chiar de ar fi să mor.

Eu nu te pângăresc nici cu-a mea umbră,
În suflet ți-am intrat doar ca un vis
Ce-a reușit încet, armura să-ți pătrundă,
Cărarea catre suflet ti-a deschis.