M-am supărat și m-am ascuns tăcut în noapte
Și prefacut în vis am luat cu mine, scris pe-o pânză,
Tot ce-am făcut în viață și-am coborât la moarte
Să-mi spună, de pe ram când cade a mea frunză.

Ea m-a privit chiorâș, mânca-n tăcere suflete corupte
Și mi-a răspuns pe-un ton mârșav c-acceptă doar
Întrebări cu sens dar nici prea multe, nici mărunte,
Răspunsul să-l plătesc c-o zi din viața mea măcar.

O zi, o Doamne, și câte întrebări aveam și câte dubii,
Sunt norocos, voi ști destinul meu și-al ei,
Voi ști-n sfârșit, de unde vine răutatea lumii,
De ce-n genunchi nefericirea te apleacă să o bei?

Și-atunci m-am hotărât să pun doar o-ntrebare
Din sutele de întrebări ce-aveam și le-am dorit,
Ce-mi năvălesc acum în minte, mă arde și mă doare,
,,-Iubita mea, cinstită Moarte, cât are de trăit?,,

Mâinile-nsângerate de lacrimi moarte și le-a șters
Și mi-a răspuns, ,,Nebunule, eu am știut că vii,
De-ți place poezia am să-ți răspund în vers,
Iubita ta mai are de trăit pe lume doar o zi.

Cer morti in disperarea un pic de bunatate,
Îngenunchind, îi cer milă, s-o lase să trăiască,
Eu să rămân aici în iad, în sumbrele palate,
Ea să trăiască sus și-n gând să mă iubească.