Era o femeie inteligentă si zglobie
Care se chinuia să scrie o poezie.
Știa de la soțul ei cronic insomniac
Că femeile, în rime îs faine și tac.
Mereu pe bănci și alei fiind sărutate
În fișa medicală nu au luciditate.
Dar consortul beat și veșnic neras
Avea întâlniri programate pe ceas.
Iar ea cu privirile blânde de oaie
Găsea al iubirii extaz in tigaie.
Atunci ea pe Demiurg rău enervată
Și-a pus nădragi, suspensor și cravată.
Pe-o alee în noapte hoinară umblând
S-a ciocnit de-un tip mic și plăpând
Care o chemă să rimeze pe-un șlep
Cu el, pederast vânzător de salep.