Pe pieptul dezgolit încet atârnă
O sabie ce în lumină așteaptă
Îmbrățișare caldă s-o topească
Într-o tunică moale, care iartă.

Și-n zbor tunica astfel se preface
În aripi nalte de ochi nemaivăzute,
Pornesc pe infinitul care zace
Izgonit de prin bordeiele pierdute.