Aleargă-un râu pe munte-n jos, și-n limpezita fugă,
Din versul său lasă duios, culori de câmp să curgă.
Oferă-n dar, reci, pân’-la cer, pe bolta gurii-albastre,
Stropi dulci de sete de mister eternelor sihastre.

Recită-un nor cu chipul plin, în așteptare-i singur,
O ploaie dintr-un vers senin, pe cerul lui nesigur.
În mâna mea le strâng în timp, tăcută să le soarbă
Regina, floare de pe câmp, când depărtarea-i oarbă.

Cobor încurajat de munți, pe perna ta ce-așteaptă,
Cu răsăritu-n păr asculți în palma mea cea dreaptă,
Îți pun iubito, fir cu fir, pe corpul tău lungi vise,
Cu roșul gurii trandafir, le sting pe cele-aprinse.