Bat clipele trecute pe geamul așteptării,
Zăpada le ajunge, în teama mea a nins,
Îngheață amintirea sub fulgii remușcării,
Căci timpul s-a topit sub albul lor incins.

Își ține-n poală huma, ca mama grijulie,
Semințe de culori din câmpul nearat,
De primavara noastră, ce numai ea o știe,
Le povestește iarna, cu glasul degerat.

Și-atrase de căldura din soarta nesatulă,
Vin picături de ape, flămânde de povești,
Încep visând s-adape a brazdelor pendulă
Și nimeni nu mă-ntreabă, iubito, unde ești!

În cercul stâncilor din Marea mea iubire,
Aprind un dor de tine ce a rămas nescris,
Chemarea e în flăcări de-atâta asuprire,
Trezește-te, iubito, să ardem într-un vis.