Lumânările toamnei sunt stinse pe ramuri,
Pe câmpul de-aramă biata frunză-i învinsă,
Disperați bat copacii cu crengile-n geamuri,
Sub perdelele sobei, arde-o vară ascunsă.

Viața-n cete visează, rădăcini sapă-n piatră
Și ridic-o cetate. fac pământul să plângă
Caravanele-n muguri! Și nici gerul ce latră
Nu le-mpiedică iarna, primăvara s-ajungă.

Într-un cheag de lumină e un fluture prins,
Parcă-i viața trecută într-o lacrimă scursă,
De pe buzele nopții, un sărut s-a desprins,
Miracol sublim, adormit e eternul în cursă.

Va fi iar cum a fost când se naște un vers,
Undeva cu iubire se sfințește-un botez,
De va fi doar copil sau un alt univers,
Chiar de-i crucea abis și din ea dezertez.