Am palma ca frunza imensă de goală,
Ecouri de-aramă în șoapte curgând,
Coboară din munte ca cerbul flămând,
Și-n urmă-i rămâne tăcerea banală.

Se-nalță-așteptarea ca iarna de piatră,
Statuie-i poetul ce-n vers adorase
Spirala de lacrimi și-n jugul din oase
Iubirea se scrie-n cerneala mulatră.

Se-mpiedică vântul în fulgi de zăpadă,
E albă-ngâmfarea, se crede regină,
Căci slugă cuvântul, o lasă să vină,
Să facă din mine o singură stradă.

Pe cer, undeva, printre filele-albastre,
Geloasă o dragoste-și leagănă dorul,
Din sobă iubirea-și intinde amorul
Topind așteptarea zăpezilor noastre.