luminile și norii –
pe-ascuns – treceau
înaintea dimineților sale.
a fost vineri și apoi duminică.
pe-acest om niciodată credința
nu l-a pierdut,
chiar dacă atunci în urletul mării
apele au încercat să-i muște din trup.
nu a fugit nici după ziua aceea
în pustiul pustiei:
cutremurat, a căzut și a plâns.
au trecut zile și luni și mulțime de ani,
iar Petru încă plângea
de câte ori auzea cocoșul cântând.
și nu doar o dată i s-a dat
să audă-ntrebarea,
și nu doar o dată
s-a făcut pe sine răspuns:
Simone, fiul lui Ionà,
Mă iubești tu mai mult decât aceștia?
Da, Doamne, Tu știi toate,
Tu știi că Te iubesc.