De Meșterul Manole-am fost zidit
Adânc în cimitirul lui de gânduri,
Eu să clădesc ce el n-a mai clădit,
O mănăstire plină ochi de fluturi.

Dorințele când noaptea le descalț
Și stau uitate neputând s-adoarmă,
Când intră-n mănăstire nu le-nalț
Pe aripi de neliniște și spaimă.

De dragostea o vărs în călimară,
Refuz albastrul bolților să-i cer,
Îmi par cuvintele strivite de povară,
Hamali în port, cărând baloți de cer.

Cât versul mi se va hrăni din alge,
Penițe din corali o să-mi cioplesc,
Înfipte-adânc în vârfuri de catarge,
Să zgârii cerul pân-am să-l trezesc.