Cunosc toate potecile pe cerul nostru,
Cu toate oazele ce le ascunde-n pântec,
N-am suportat pe aripi vreun căpăstru
De când îmi este crucea mea în scutec.

N-am brațele întinse, nici prin minte,
Nu-s codru de argați ce-și fac pomana,
Când am pierdut o clipă prin morminte,
Ca un Manole-am fost, zidind pe Ana.

Vorbesc ca orbul pe un tron de stânci,
Sunt doar un pic de sfânt nealăptat,
Mi-am făcut aripi singur din chirpici,
Zbor ca pământul într-un cerc ciudat.

Sunt prea sătul de-atâta îndrăzneală,
Coboară-n noapte, lava mea-n cenușă,
Parcă-s copilu-ntors din nou la școală,
Știind că îl așteaptă dragostea la ușă.