Hai, calule, prin lume încă-o dată
Cât aripile noastre nu se rup
Până-n amurguri, calule-n amurguri
Când se desparte sufletul de trup.

Așterne-ți drumul putred sub potcoavă
Și șeaua morții, calule, sub tine
Peste pământuri vom zbura în taină
Pân’ ne vom pierde prin destine.

De vom ajunge la răscruci o vreme
Să-ți scuturi coama trist și să nechezi
Sfidând durerea patimii celeste
Eteric dizolvată în zăpezi.

Hai, calule, prin lume înc-o dată
Cât aripile noastre nu se rup
Până-n amurguri, calule-n amurguri
Când se desparte sufletul de trup.

România Literară, Anul XI, Nr. 18, Joi 4 mai 1978