Ești degetul lui Dumnezeu ce l-a-ndreptat spre mine
Și-acum sunt doar un început, sfidând ura mulțimii,
Mi-am luat o noapte ceru-n cap îndragostit de tine
Și te-am iubit în mintea mea oprind sfârșitul lumii.

De-atunci tot trupul tău firav l-am îmbrăcat cu spini
Ce îi învăț să mă rănească și-i iert apoi, că-s tineri,
Te-adorm pe Marea de nectar și-o umplu cu delfini,
O noaptea-ntreagă-a croșetat-o Buna Sfânta Vineri.

Noi ne-am născut la brațul său din două mame sfinte,
De-aceeași gură de cuptor am fost hrăniți cu pâine,
Chiar dacă n-am avut la fel nici vise dragi, nici minte,
Ea ne-a rugat, iubindu-ne, să fim de vrem, oricine.

Îmi sunt stăpânul meu demult, cărunt ca raza Lunii,
Ce nici nu știe că exist, sau când te strig ea doarme,
De gura lumii nu mă tem când dezlegați țin câinii
Și-s mai bogat de când te scriu, parcă îmi ții de foame.

Am reîntâlnit-o într-un vers, nescris încă de nimeni,
Avea pe chip același dor și-o umbră mai bătrână,
Și am văzut ce-ai devenit, te-ai străduit să-i semeni,
Duioasă liniște-ntre vieți pe-un sărutat de mână.