nu are nici un rost să mă împotrivesc.
asta-i tot ce-am putut găsi. o jumătate de oraș
risipit în rotogoale de fum, aidoma soarelui roșu
bătut pe muchia unui singur și singur orizont
rătăcit în iluzii secrete. degeaba mă plimb.
degeaba încerc să-mi adun gândurile.
totul se trage în jurul meu, înapoi.
orașul e o caracatiță cu o mie de fețe.
                             
***
sunt cu tine acum. totul e acolo.
cădem amândoi spre inima ploii.
trebuie să mă înțelegi. alunecă totul sub noi
chiar și fulgerele, orele, firul de gând. le vezi?
toate au o mască sonoră.                  

***
să facem câțiva pași împreună te rog.
ești tăcut. posibil nu-mi înțelegi sentimentele.
recunosc. lumea de aici nu ne-acceptă așa de ușor.
vin marți. mai trec pe la tine și joi.
o să-ți citesc din viitor. o să-ți dai seama ușor
că aveam de gând să rămânem
pe timpul epidemiei de stele.

***
oriunde poți să iubești și oricât...
nu considera acesta un compliment.
inima omului e o cărămidă nearsă
un avans bun pentru o singură noapte
fără să se oprească.

***
ieri mi-au oferit un preț bun pe vorbire, dar
aș putea accepta și o scriere de câteva rânduri
mergătoare, nemergătoare, ca un cal nibelung
pe o stradă pustie, ca o tâmplă cu palmele goale.

***
până la urmă
nu are nici un rost să mă împotrivesc. aici plouă
cam tot timpul zilei iar noaptea...
noaptea ți se așează frugal pe genunchi
cu trupul frumos ucis pentru o scurtă vreme.