deasupra mea cerul înoată alene căutându-mă printre umbre
sub mine, pământul mă așteaptă nemișcat să-l spăl
între noi o perdea de ape neostoite
iar somnul apelor dezleagă monștrii

când sunt obosite, apele se trag la umbră în adânc
își pun capul jos și-adorm legănate de vise
fără să audă arșița ce strigă la ele

când se trezește, întreabă de una de alta și ce mai e pe sus
fântânile, una după alta ridică din ghizduri ostenite
vino sus să vezi… moare lumea

și-atunci apa se ridică pe pereți, se prăvălește peste ghizduri
și uscată de dor de ducă se ridică la ceruri
plângându-și de milă

asemeni apelor, și eu îmi dorm jumătate de viață
între un cer ienicer și o apă mioapă
dar eu nu mai plâng.
m-am obișnuit să-mi văd departele și-aproapele la un loc…

noapte cu vise inutile ce nu lasă urme vizibile