Când rațiunea doarme, monștri se-nmulțesc,
pălește vraja lumii, zâmbetele-ngălbenesc.
Atunci se fură gândul, s-aruncă-n jar iubirea,
se pustiește zarea, și mintea, și privirea.
Veșnică este moartea, calota-nțepenită,
cât clipa este viața, în cumul - infinită.
Se împletesc în luptă ca ADN-u-n spire,
răgazul lor se-ntinde, atât cât să respire.
Egală le e lupta, pururi se războiesc,
ca să învingă una, e un lucru nefiresc.
Străbat țări, continente, întregul Univers,
susură izvoare-n față, în spate amorțesc.
Timpul e al bătăliilor amfitrion,
stabilește arma, ringul, alege un învingător.
În spate e trecutul, cioclul de conjunctură,
el curăță locul de neagra-ncărcătură.
În față saltă viața, scânteia strălucitoare,
ce-nconjură Pământul cu zâmbete de floare.