iubire,
dă-ți jos sârmele alea de pe inimă,
aruncă perfuzia pe podea,
sari din pat —
lasă 20 de euro
pe noptiera de spital,
și spune.
mulțumesc,
dar nu am nevoie,
iubirea mea e departe,
în București.

și nu uita
să ai telefonul încărcat,
aplicația deschisă,
iubirea prin avion
vine.

un avion bimotor,
cu două aripi ca
o promisiune
prost indeplinită.
era Baronul Roșu -
un as
al primului razboi
mondial.

nu te va lua de jos,
nu va ateriza,
el doar decolează
ca să te lase,
iubirea mea,
la Mega Lizeanu,
după cină,
după ora șapte,
dictată de o stea,
aia polară,
care nu greșește niciodată
adresa.

știu,
ai murit în tren,
dar acum ești bine.
când scriu asta,
ești pe drum,
din anul 1917,
dar nu mai e mult
până în 2026 -
aici așa e,
la Lizeanu:
timpul vine cu întârziere
și pleacă înaintea noastră.
să nu aduci haine grele,
doar suflet de bumbac,
o inimă din trecut,
dinainte de 1917,
când iubirea încă nu știa
să se predea.

îți voi face,
iubirea mea,
pește la cuptor,
salată de sfeclă,
iar când cuptorul
n-o mai suporta,
voi fierbe trei țeline,
doi cartofi,
și nisetrul din cuptor
îmi va șopti încet:
așa, ușor,
atenție, am prioritate -
inima ei e a mea,
tu doar vasalitate.

ce să zic,
ia un loc,
uită de frig,
avionul cu Baronul Roșu
a ajuns în 1928,
e ger,
așteaptă,
nu spune nimănui
că sunteți încă
deasupra Groenlandei.

aici nu ninge,
aici cad doar anii
unii peste alții,
iar dragostea
trece frontiera
fără pașaport,
cu mâinile ridicate,
și spune simplu-
am venit,
nu trageți,
sunt vie.